În fiecare minut al existenței noastre ne spunem povești. Povești despre noi, despre cei din jur sau despre situații de viață.

Aceste narațiuni despre propria viață, de multe ori, ne întrețin suferința.

Convingeri despre cine suntem, cât și cum putem, despre relații și oameni cărora le permitem să aleagă pentru noi sau cărora le oferim puterea de a ne influența stările, emoțiile, trăirile.

Dar este oare realitatea subiectivă a minții reală?

Am să-ți dau un exemplu care te va ajuta să înțelegi că, de-a lungul timpului, ai schimbat de mai multe ori perspectiva asupra propriei realități, asupra propriei vieți.

O astfel de trezire s-a întâmplat în perioada adolescenței când ne-am permis să reflectăm asupra modului în care se desfășoară propria viață.

Adolescența este perioada explorărilor, a provocărilor și a oportunităților. Mulți o numesc “perioada de rebeliune imatură”.

In realitate adolescentul își începe propriile căutări. Este o pendulare între copilărie și maturitate. Acesta privește peste umărul părinților săi și înțelege că lumea nu se oprește acolo. Încep îndoielile și căutările interioare, un travaliu care va crea o noua identitate și înțelegere asupra propriei existențe.

De-a lungul vieții, cu siguranță ne confruntăm cu situații în care nimic nu se mai potrivește cu nimic. Putem să înaintăm așa, într-o luptă continuă cu propria viață, setați pe modul “supraviețuire” sau putem, precum adolescentul descris mai sus, să începem să privim viața și situațiile dintr-o altă perspectivă, să re-prezentăm “acum-ul” în care trăim, într-o altă manieră.

În spatele poveștilor pe care ni le spunem despre noi există o arhivă stufoasă de credințe, dorințe de a corespunde așteptărilor celor din jur precum și celor pe care noi singuri ni le-am stabilit.

În momentul în care vom găsi curajul de a ne detașa de ceea ce este cunoscut și familiar și când vom înțelege că avem dreptul să ne răzgândim în fiecare moment asupra a ceea ce credem că suntem sau că putem, atunci vom putea scrie și trăi noi povești.