Seneca: „Nimic în lumea asta nu este mai discutat și mai neînțeles decât chestiunea vieții fericite”

Unul dintre îndemnurile cel mai des auzite în ultima vreme este acela de “a gândi pozitiv”. Indiferent că este vorba despre un examen, o situație dificilă de viață, o suferință cauzată de o boală fizică, planuri de viitor sau pur și simplu o zi proastă, îndemnul celor care au ales gândirea pozitivă ca filozofie de viață este să “gândim pozitiv” și situațiile se vor îndrepta ca prin minune. Optimismul, forțat sau nu, a ajuns să fie medicamentul universal.

Sute de cărti motivaționale, zeci de workshopuri care te învață cum să-ți construiești masca bucuriei eterne, rețete de fericire în cinci pași, eliminarea cuvintelor precum “trebuie” din vocabularul limbii române și multe gânduri de bucurie, mulțumire și prosperitate către Univers, de la care trăitorul, așezat pe fotoliul confortabil din livingul personal, așteaptă conform principiului rezonanței garanția vieții fericite.

Poate te întrebi ce te faci tu, cel care se pare că te-ai născut sub semnul umorii negre. Poate te întrebi cât de greșit ești pentru simplul motiv că nu poți tine pasul cu fericirea altora, nu poți imprumuta bucuria altuia căci ești preocupat să o construiești pe a ta. Și oare e potrivit să mergi împotriva curentului, întrebându-te si analizând situatii, comparând și trăgând concluzii personale?

În ce masură aceste îndemnuri sunt benefice și cu adevărat folositoare pentru o mai bună calitate a vieții este un subiect destul de controversat. Mai cu seamă , adevărata preocupare este aceea de a înțelege care sunt adevăratele beneficii ale gândirii pozitive.

Așa cum au arătat numeroși autori, îndepărtarea față de asumare în diferite contexte de viață, ușurința prin care se împrumută busola de viață a celui de lângă noi, doar pentru că aceasta nu indică decât aspectul plăcut al lucrurilor, ignorând într-o umbră totală realitatea concretă a vieții, toate acestea ne îndepărtează de modul personal de evaluare, de dreptul de a ne întreba ce se potrivește cu schema proprie și ce nu.

Alte aspecte ale adoptării gândiri pozitive au fost prezentate și de Vasile Dâncu, profesor la Facultatea de Sociologie a Universității București și la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Acesta a afirmat că “gândirea pozitivă a creat o adevărata industrie, o directivă psihoterapeutică și biblioteci întregi de literatură motivațională. În ultimele decenii, în Occidentul credinței oarbe în prosperitate și progres, gândirea pozitivă a devenit un fel de religie de stat.”

În cartea sa, “Rethinking positive thinking”, Gabrielle Oettingen studiază fenomenul gândirii pozitive evidențiind care sunt adevăratele avantaje ale acestui tip de gândire și care sunt limitele la care trebuie să ne așteptăm. Cartea conține o serie de studii și cercetări având în prim plan gândirea pozitivă, vizualizarea pozitivă precum și influența acesteia asupra stării de bine a individului.Studiile sale  confirmă faptul că există multe motive pentru care visătorii se detașeazăa de conștientizarea realității investind foarte multă energie în împlinirea mentalăa a visurilor, lipsindu-ne de energia necesară  pentru a face față provocărilor în viața reală.

Dacă adoptarea gândirii pozitive lasă în umbră partea goală a paharului fără a ține cont de posibilele obstacolele și de modul în care eu aș putea să mă responsabilizez pentru a le depăși, nu același lucru putem să spunem despre optimism, care de multe ori este confundat cu gândirea pozitivă forțată.

Optimismul, reprezintă alegerea de a fi încrezător în tine, în rezolvarea problemelor, în viață și în sensul acesteia. Această  alegere implică și o abordare realistă, luând în considerare atât aspectele pozitive cât și pe cele negative. În felul acesta, îți poți asuma în mod conștient și realist situațiile de viață, având încredere în capacitatea de a face fața în orice situație.

Foarte bine definea Wiliam Arthur Ward optimismul: „ Adevăratul optimism înseamnă a conștientiza problemele, dar și a detecta soluțiile, a recunoaște dificultățile, a fi încredințat că pot fi depășite, a constata părțile negative, accentuându-le însă pe cele pozitive, expunerea la tot ce poate fi mai rău, dar așteptând să se întample cel mai bun lucru, a avea toate motivele să ne plângem, dar să alegem să zâmbim”.

De pe urma gândirii pozitive putem remarca atât pierderi cât și beneficii. Acest tip de gândire, bazat pe iluzii pozitive determină oamenii să se aștepte ca lor să li se întâmple mai multe evenimente pozitive în comparație cu ceilalți. În felul acesta ei se simt speciali, protejați cumva, de eventualele evenimente negative care s-ar putea produce. Beneficiul în urma acestei viziuni este reprezentat de faptul că în felul acesta oamenii sunt mai determinați să acționeze, să-și asume riscuri căci, iată, nimic rău nu se poate întâmpla. În felul acesta ei dezvoltă strategii de adaptare la stres și în consecință o sănătate mai buna.

La polul opus beneficiilor putem spune ca cea mai mare pierdere resimțită de pe urma promovării gândirii pozitive este diminuarea considerabilă a gândirii critice.

Deși denumirea conceptului ne duce cu gândul la acțiunea de „a critica”, acesta nu este nici pe departe modul în care funcționeaza acest tip de gândire. Este mai degrabă vorba despre o evaluare a dovezilor, despre o manieră de înțelegere și argumentare a ideilor pe care le acceptăm ca fiind adevărate.

Gândirea critică se dezvoltă în același timp cu abilitatea de a pune întrebări. Gândirea socratică este una dintre cele mai eficiente forme de dezvoltare a gândirii critice:“Care este adevărul pe care îl căutăm? Cum știm dacă l-am găsit? De ce credem că există un adevăr ce poate fi găsit? Ce fel de întrebări trebuie să ne punem? Cum vom judeca și cum vom folosi răspunsurile pe care le vom primi la întrebările noastre? Care va fi demersul de cercetare pornind de la răspunsuri despre adevăr? Ne aflăm în ipoteza de a ține cont de adevăr și neadevăr, de judecată și respingere, definiții, inducții etc.”

Aș vrea sa spun ca scopul acestor rânduri nu este “demitizarea “ acestui conceptului “gândirii positive” ci o invitație la a reflecta asupra acestuia, a descoperi care sunt beneficiile, limitele și așteptările pe care le au cei care adoptă o astfel  de filozofie de viață și poate chiar a reformula acest concept, a-l înțelege și a-l regândi astfel încât să poată aduce beneficii reale în viețile noastre.

Ceea ce se vrea a fi înțeles este faptul că gândirea pozitivă nu se limitează la îndemnul „gândește pozitiv!”. Da, numeroase studii au demonstrat că optimismul exagerat este nociv, dar la fel este și interpretarea negativă a realității. Ambele aspecte sunt dezadaptative și influențează calitatea vieții.

În final rămân conectată la programul de gândire critică și mă întreb: Oare presiunea de a fi fericit nu are ca efect tot nefericirea și neplăcerea?